regio UE GR MDRAP sdp fonduri_ue
Search

Biserica Reformată din Sânsimion

Originea medievală a bisericilor și apartenența lor la perioada romanică și gotică este

atestată de documente pe de o parte, iar de stil și de pietrele de carieră pe de altă parte. O altă dovadă care susțin vechimea bisericilor medievale este reprezentată de patronii acestora.

Bisericile prezente în decretul dat de Sfântul Vasile, în care se enumeră sfinții patroni, se află printre cele mai vechi, iar printre ele se găsește și Sfântul Simion. Patronul ocrotitor Sfântul Simion a fost unul din cei 12 apostoli, fapt care adeverește trecutul prestigios și important al satului.

Biserica reformată a fost biserica parohială din Sânsimion în anul 1332.

Biserica a fost reconstruită la mijlocul secolului al XIX-lea, constructorul folosind rămășițele bisericii medievale gotice.

Pe fațada tavanului casetat apare și simbolul străvechi al soarelui.

Clopotnița reformată a fost construită în secolul al XVIII-lea, acoperișul acesteia fiind numit catrință, datorită formei sale care amintește de fusta femeilor. Construcția pe patru stâlpi de lemn asigurați individual cu grinzi adăpostește clopotele. Astfel are două acoperișuri: unul protejează clopotele, iar celălalt structura de sprijin. Mai demult era acoperit cu șindrilă, acoperișul de azi știrbind mult frumusețea atmosferei. Clopotnița este o lucrare de tâmplărie minunată. Grinda din lemn de stejar tăiat simplu are contrafort realizat din pietre plate culese de pe cursul pârâului. Clopotul care a sunat timp de 778 de ani a fost turnat din nou în 1836.

În casa parohială a reformaților din Sânsimion se pot vedea din 2012 arborii genealogici ai primelor familii, care ajung până în secolul al XVII-lea. În afară de arborii genealogici expuși, și albumele de familie protejează toate pozele adunate de generații de localnici.

Casa poate fi vizitată dacă faceți o programare în prealabil.

GPS:  46.496118, 24.833302

 MG 0203