regio UE GR MDRAP sdp fonduri_ue
Search

Casa memoriala Bözödi György din Bezid

Bözödi György (numele de familie Jakab György), s-a născut în data de 9 martie 1913.

El a fost un renumit scriitor, sociolog, istoric şi jurnalist la ziarele: Ellenzék, Keleti Ujsag, Székely Szó si Hitel. Scrie în mai toate ziarele din Transilvania, iar in 1939 primeşte la Budapesta premiul Baumgarter.  Devine funcționar la biblioteca Universităţii din Cluj, iar din 1957 până când ajunge la pensie, realizează cercetări academice. În anul 1932 sunt publicate primele lui poezii şi nuvele. Din punct de vedere etnografic în 1938 apare lucrarea ştiinţifica Székely, în care scriitorul vorbește despre prezentul şi trecutul Ţinutului Secuiesc bazându-se pe fundamente științifice. Cercetările sale istorice importante au fost prelucrate de asemenea în lucrări scrise, cum ar fi Erdély Szabadságharca (Războiul de eliberare al Ardealului) din 1848 şi 1849 care vorbeşte despre războiul pentru libertate. Și traducerile sale, în special din limba română, au o importanță deosebită. Moare în anul 1989 şi este înmormântat la Bezid, a cărui şcoală îi poartă astăzi numele. Casa memorială găzduiește într-o încăpere mobila autentică și cărțile scriitorului, iar în cealaltă lucrările împletitorului de paie din Bezid Berei Vilma, pe când o altă cameră este folosită pentru întreținere și vânzări. Casa memorială este administrată în prezent de Biserica Unitariană din Bezid.

GPS: 46.407010, 24.921622

IMG 3191

IMG 3165