regio UE GR MDRAP sdp fonduri_ue
Search

Cetatea Sighișoara

Pentru prima dată în anul 1280 a fost ridicată aici o cetate. În secolul al XIV-lea

sub cetate s-au stabilit mestesugari organizati în bresle puternice, care au ridicat în jurul cetăţii un zid de apărare din piatră, lung de 930 metri şi înalt de 4 metri. În secolul al XV lea, zidul a fost supraînalţat cu 3-4 metri, iar în următorii 200 de ani, înălţimea zidului pe alocuri atingea şi 15 metri. Au fost ridicate 14 turnuri, care poartă numele breslelor care le-au ridicat.  9 turnuri se văd şi astăzi, Turnul cu ceas, cel al tăbăcarilor, al croitorilor, al fierarilor, al cojocarilor, al cizmarilor, al măcelarilor, al frânghierilor şi al cositorarilor. Numai există turnul ţesătorilor, lăcătuşilor, al dogarilor şi al bărbierilor.

Turnul cu Ceas – are o înălțime de 64 m, reprezintă simbolul Sighișoarei și datează din sec. XIV; în acele vremuri avea rol de protecție asupra porții principale a cetății. Ceasul împreună cu păpușile reprezintă zilele săptămânii, iar cocoșul din vârf îi vestește pe sighișoreni asupra stării vremii. Din anul 1899, Turnul cu Ceas găzduiește Muzeul de Istorie din Sighișoara.