Forjarea este metoda cea mai străveche de transformare maleabilă a metalelor.
Vinurile de Jidvei își trag seva din Podgoria Tarnave, care reprezintă inima unui loc plin de istorii, unele adevarate, altele imaginare, care dau farmec Transilvaniei.
Această tradiție este foarte bine reprezentată la noi în zonă, mai ales în Fântânele,acolo unde în timpul verii, fetele și femeile, își găsesc loc pe băncuțe, în fața caselor și brodează, croșetează sau tricotează.
Lemnul, a constituit secole de-a rândul principala materie prima, fiind folosit pentru construcțiile gospodărești sau la confecționarea uneltelor, obiectelor si ustensilelor casnice, a pieselor de mobilier.
Pe vremuri, cuptorul de cărămidă din curtea casei,era folosit nu doar pentru coacerea pâinii, ci și pentru prepararea de prăjituri, colaci, cozonaci, carne, pentru conservarea anumitor alimente dar și pentru uscarea fructelor.
Cultivarea florilor poate sa fie o pasiune sau o adevarată afacere.
Țesutul reprezintă una dintre cele mai vechi îndeletniciri și tradiții.
Această îndeletnicire se practică în zona noastră mai ales în satele Dimitreni și Chendu.
Acest ţinut este propice producerii fructelor datorită condiţiilor geografice şi a microclimei specifice.
Olăritul reprezintă o îndeletnicire pe care o moștenim din adâncul timpurilor, de la îndepartații noștri strămoși din neolitic, dar totodată a fost și este una dintre cele mai propice modalități de materializare a însușirilor artistice.
În localitatea Chibed, prelucrarea lânii este prezentă de mai multe secole.
Este un meşteşug sau îndeletnicire casnică, practică de confecţionare a diverselor obiecte din paie.
Origami nu poate fi numit un meșteșug tradițional, dar dacă privim din punct de vedere
Păpușile îmbrăcate în costume tradiționale, lucrate manual de meșterii populari sunt cadourile potrivite pentru iubitorii de arta populară.